Dupa cum bine stiti,fiecare persoana rationala si inzestrata cu bun simt,are de-a face cu anumite situatii cu care trebuie sa se descurce,facand uneori abstractie de la reguli nescrise,inefabile,care ne fac ceea ce suntem.
Cazul de fata ma are ca protagonist pe mine din pacate,fiind nevoit sa actionez in conformitate cu tipul cavaleresc in a-mi sustine punctul de vedere,desconsiderat de altii...
Zicalele tipice "Ce nu te doboara,te intareste" si "Orice sut in fund e un pas inainte" pot fi atribuite multora dintre noi,insa adevaratul substrat al acestora se reliefeaza numai dupa o perioada de timp,iar eu,desi constient de asta,refuz sa am rabdarea in astfel de momente,pripindu-ma in privinţa deciziilor.In cazul de fata se poate considera ca eu sunt in pragul de a-mi pierde persoana iubită (denotativ vorbind) din cauza unor puerilitati si a premizelor nefondate de la care am plecat...Demnitatea in astfel de momente paleste in fata sentimentelor,eu incercand in stilul tipic de a explica,ajungandu-se din pacate la alte subiecte interpretate gresit.Printre cele mai neplacute si dureroase sentimente pe care am avut ocazia de a le experimenta in scurta-mi existenta,acela de a vrea binele si de a ajunge tu insuti cel defavorizat si lasat sa inghita in sec...Concluziile ce pot fi desprinse din astfel de circumstante? Din punctul acesta de vedere pot spune ca ochii mi-au fost deschisi intr-un mod brutal si desi inutil in anumite momente...pot face apel la cea de-a doua zicala subliniata anterior...
Titlul? Aaa da...nu stiu,in momente ca acestea ma gandesc daca ar fi lucrul cel mai indicat sa fac apel la el...dar,fiind perseverent din fire,n-am sa ma las...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu